obiceiuri cu armonie

Starea noastră de bine- Valorile care ne ghidează- Episodul 3

Am început o nouă serie de articole în care vorbim despre starea noastră de bine, sau dacă vreți, mai personal, despre fericire. Vom aborda teme ca: ce credem că ne aduce stare de bine, ce ne aduce de fapt starea de bine, cum putea crea un obicei în a practica anumite acțiuni sau în a avea anumite rutine care ne sporesc fericirea.  De asemenea, vom îmbina științificul cu empiricul, adică date din cercetări și experiențe de viață.

Există anumiți psihologi din sfera psihologiei pozitive care au studiat acest lucru și care se ocupă cu știința fericirii sau a stării de bine. Ei ne povestesc despre studiile pe care le-au făcut, despre rezultatele surprinzătoare uneori ale cercetărilor și ne  fac recomandări despre ce anume ne întreține starea noastră de bine.

Pentru că fericirea este un concept subiectiv, pornim de la punctele forte ale fiecăruia dintre noi. Aceste puncte se referă atât la valorile după care ne ghidăm în viață cât și la lucruri pe care le facem cu plăcere, care ne vin natural. Aceste valori pot fi identificate dintr-o listă aleatorie, fie scriind ceea ce ne place și ceea ce nu ne place sau pot fi identificate cu ajutorul unui test elaborat de o universitate din SUA, care studiază de ceva vreme știința fericirii.

https://www.viacharacter.org/

Dacă accesați link-ul veti putea să vă faceți testul gratuit și să vedeți care sunt punctele de caracter sau punctele voastre forte. La setări puteți alege limba română, pentru cei care nu vorbesc limba engleză. Odată ce le-ați identificat, teoria spune că primele cinci care sunt cele mai puternice, practicate în fiecare zi, vă cresc stare de bine. De asemenea, cele pe care le-am dori, dar nu sunt în capul listei, pot fi antrenate.

Punctele forte ale caracterului reprezintă o modalitate validată științific pentru a ne sprijini să ne îmbunătățim viața, munca și relațiile dintre noi. Studiul gratuit VIA, care a fost tradus în peste 40 de limbi, este instrumentul principal în domeniul psihologiei pozitive care evaluează punctele forte ale indivizilor. Testul  a fost utilizat în numeroase studii și cercetări, multe dintre ele fiind prezentate la conferințe științifice și  apoi publicate.

Astfel, pe la începutul anilor 2000, oamenii de știință au descoperit un limbaj comun cu 24 de puncte de caracter care alcătuiesc un mozaic a ceea ce este bun și dezirabil în personalitatea noastră. Toți le avem pe toate cele 24 de puncte de caracter, dar în grade diferite, astfel încât fiecare persoană are un profil cu adevărat unic al punctelor forte. Fiecare om se încadrează într-una dintre aceste șase mari categorii de valori sau virtuți, care sunt universale între culturi.

Aceste puncte forte le putem numi și super-puterile noastre, cele care ne ghidează în viață, ne ajută în cele mai multe împrejurări și în final, ne definesc ca ființe umane.

Cele 6 categorii de valori sau virtuți de bază, universale în care ne putem încadra și care le includ pe toate cele 24 sunt:

1.Înțelepciune

2. Curaj

3. Umanitate

4. Justiție

5. Transcendență

6. Cumpătare

Cele 24 de puncte forte ale carcaterului, care sunt incluse în cele 6, principale sunt:

  1. Aprecierea frumuseții și a excelenței din jur
  2. Curajul sau Vitejia
  3. Creativitatea
  4. Curiozitatea
  5. Spiritul justițiar sau dreptatea
  6. Iertarea
  7. Recunoștința
  8. Onestitatea
  9. Speranța
  10. Cumpătrea sau umilința (în sens de pioșenie)
  11. Simțul umorului
  12. Hotărârea
  13. Bunătatea
  14. Spiritul conducător sau de lider
  15. Dragostea
  16. Dorința de a învăța
  17. Perseverența
  18. Prudența
  19. Perspectiva sau privirea de ansamblu
  20. Autoreglarea sau inteligența emoțională
  21. Umanitatea
  22. Spiritualitatea sau credința
  23. Lucrul în echipă
  24. Entuziasmul

Urmează să discutăm despre fiecare, pe rând și să vedem cu ne folosim super-puterile sau punctele forte pentru a ne construi o existență mai plină de sens, mai conștientă și mai fericită.

Psiholog: Cristina Eftimie

Surse:

https://www.viacharacter.org/character-strengths

https://www.coursera.org/learn/the-science-of-well-being

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s