Armonie cu copiii, obiceiuri cu armonie, Relaţii armonioase

Starea noastră de bine (4) – Creativitatea, componenta înțelepciunii

Articol publicat în Revista 7 Aprilie

Starea noastră de bine (4) – Creativitatea, componenta înțelepciunii – Revista de Sănătate 7Aprilie.ro

În articolul anterior, cele șase mari categorii de valori de bază, universale în care ne putem încadra. O să discutăm despre fiecare pe rând și să vedem cum ne folosim super-puterile sau punctele forte pentru a ne construi o existență mai plină de sens, mai conștientă și mai fericită.

Începem astăzi cu Înțelepciunea, de fapt, cu unul dintre cele patru elemente de bază ale sale – Creativitatea. Evident, vor urma: curiozitatea, hotărârea, dragostea de a învăța și perspectiva.

Creativitatea – Oamenii creativi, conceptualizează ceva util, vin cu idei care au ca rezultat ceva palpabil. Creativitatea aduce noi modalități de a face lucrurile. Ea implică producerea de idei sau comportamente originale. Cu toate acestea, originalitatea nu este suficientă, orice este creat, indiferent dacă este o idee sau un produs, trebuie să fie, de asemenea, util sau adaptabil. Există două componente ale creativității – originalitate și adaptivitate. Un individ creativ generează idei sau comportamente care sunt inedite sau neobișnuite și acestea aduc o contribuție pozitivă la viața individului sau a grupului.

Rezultatele cercertărilor relevă faptul că puterea creativității dezvoltă gândirea divergentă, găsind multe posibilități de rezolvare a problemelor. Utilizează idei și detalii care pot fi puse în aplicare într-un mod pozitiv. Produsele secundare sunt încrederea în sine și o mai bună cunoaștere de sine care pot ajuta indivizii să se simtă confortabil chiar și în situații stresante și să aibă încredere că vor găsi soluții. Creativitatea poate determina interesul pentru activități și poate genera idei care să îi inspire și pe alții.

Cum ne putem folosi creativitatea pentru a ne îmbunătăți starea de bine? Care sunt momentele în care ne manifestăm creativitatea? Cum ne simțim când suntem creativi? Avem piedici  sau restricții în manifestarea creativității în vreun context de viață? Unde pot fi făcute ajustări, în familie, la muncă? V-aș recomanda să le notați și să le urmăriți.

Cum s-ar traduce, concret:

  • Să explorăm soluții creative pentru o dificultate sau provocare în viață exprimată de un membru al familiei sau de un prieten. Să vedem cum am rezolva problema dacă am fi în locul lor.
  • La o întâlnire de muncă, dacă lucrăm cu echipa sau chiar și individual, când apare un subiect nou, punem mai multe idei împreună, și apoi le discutăm cu echipa, cu superiorii sau cu noi înșine și vedem ce se potrivește mai bine pentru ceea ce avem de făcut.
  • Putem să scriem un eseu, o poveste, un articol sau o poezie, să pictăm sau să desenăm și să ne împărtășim creațiile cu alții.

Personal, momentele de creativitate, mă energizează, și mă încarcă pozitiv și mă ajută să elimin din gând balastul care vine inevitabil odată cu problemele.

Am și niște sugestii care să vă ajute la cultivarea creativității și prin care să o facem să lucreze în avantajul nostru:

  • În momentul în care avem dificultăți, definim problema în mod clar și apoi practicăm gândirea divergentă, dezvoltăm mai multe soluții, nu ne oprim la prima care ne vine în minte și apoi putem alege, avem mai multe opțiuni și nu ne vom mai simți constrânși.
  • E important să ne stabilim timp zilnic pentru gândire creativă sau activități creative, cum ar fi scrierea de poezii, povești, pictură, desen, modelaj, cusut bricolaj, orice ne face plăcere. Efectul relaxant este garantat.
  • La o sarcină de muncă tipică, identificăm un mod nou de a o duce la îndeplinire, poate cu colaborarea altor persoane, sau orice ne vine în minte. Încercăm măcar din când în când să facem lucrurile altfel.

Și, în final, analizăm cum ne simțiți după aceste experiențe noi.

Psiholog Cristina Eftimie

Sursă rezultate cercetare: Viacharacter.org

Sursa imagine: creativitatea – Bing images

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s