Armonie cu copiii, obiceiuri cu armonie, Relaţii armonioase

Bullying (7) – Cum gestionăm în mod practic cazurile de bully-ing? Ce facem?

Articol publicat în Revista 7 Aprilie

Bullying (7) – Cum gestionăm în mod practic cazurile de bully-ing? Ce facem? – Revista de Sănătate 7Aprilie.ro

Revenim cu seria de articole despre bullying în școli și aflăm câteva acțiuni clare pe care le putem face în situațiile identificate. Pe lângă măsurile luate la nivel de școli, sunt necesare intervenții punctuale în situații date. Un exemplu constă în modelul de intervenție ale lui Olweus, un proces în șase pași. Pe lângă modelul enunțat inserăm și anumite sugestii de acțiuni suplimentare care pot ajuta la clarificarea mai rapidă și la rezolvarea situației.

Modelul  lui Olewus :

  1. Oprim bullying-ul. Intervenim activ și oprim acțiunea de bullying. Discutăm cu cei implicați, le explicăm ceea ce se întâmplă, impunem niște limite clare și ferme, definim ceea ce este acceptabil și ceea ce nu este, anunțăm care sunt consecințele.
  2. Sprijinim victima agresiunii în așa fel, încât să poată să își redobândească

controlul asupra emoțiilor sale și „menținerea imaginii personale”. Este o etapă cu multe negocieri, explicații, suport și consiliere din partea noastră ca psihologi sau cadre didactice. Restabilirea imaginii se realizează prin clarificarea poziției victimei și prin explicarea nedreptății suferite și a efectelor nocive a unor astfel de comportamente.

  • Abordăm agresorul, îi explicăm ceea ce face, “punem un nume” comportamentului de bully-ing, îi argumentăm de ce este inacceptabil acest tip de comportament, care pot fi urmările pentru el. Este necesară consilierea agresorului, gestionarea comportamentului și o psihoeducație pentru reglare emoțională.
  •  Responsabilizarea celor care asistă, a spectatorilor, a observatorilor prin apreciere sau informații referitoare la felul în care să acționeze în viitor. Situația necesită de cele mai multe ori o evaluare rapidă, spectatorii nu trebuie să se pună în risc, dar pot solicita ajutor din partea unui adult în cazul în care nu se pot impune direct.
  • Enunțați consecințele logice, non-violente. Agresorul este informat că acțiunile nu rămăn fară urmări și că așa cum victima suferă și el va avea de suportat efectele faptelor sale. Consecințele pot fi spațiate și gradate în funcție de acțiune, de durată. Elevii se supun de obicei unui regulament școlar unde există un sistem stabilit de consecințe în urma abaterilor comportamentale, în termeni de avertismente, scăderea notei la purtare, exmatriculare etc.
  • Follow-up și Feed-back din partea victimei, adică verificăm ulterior cu victima agresiunii pentru a ne asigura că bullying-ul s-a oprit. Se continuă consilierea și psihoeducația dacă este nevoie. În plus, fosta victimă poate fi implicată în proiecte de acest gen în care să fie o voce, un exemplu că agresiunea poate înceta dacă ne opunem ei și cerem ajutor. Prin curajul de a povesti prin ce a trecut îi poate ajuta și pe alți tineri să capete curaj și să spună dacă sunt victime. Sunt destule vedete care au mărturisit că au fost victim ale bully-ing-ului în tinerețe și la o simplă căutare pot fi găsite nume ca Eminnem, Lady Gaga, Rihanna. Este important pentru copii să conștientizeze că acest abuz poate lua sfârșit și că au toate șansele să își construiască o viață minunată mai departe.

Ne dorim o școală fără bullying? Cu pași mici dar fermi putem să o avem.

Psiholog Cristina Eftimie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s