obiceiuri cu armonie, Relaţii armonioase

Recunoștința – un pas spre starea noastră de bine

Recunoștința este un sentiment pozitiv pe care o persoană îl simte față de altă persoană atunci când aceasta i-a făcut un bine, o favoare sau i-a făcut un dar. Recunoștința include o datorie morală și o prețuire a ajutorului dat. Recunoștința întărește legăturile sociale prin faptul că leagă îndivizii prin acțiunile lor și întărește sentimentul de apartenență. Persoana față de care se îndreaptă recunoștința își îmbunătățește stima de sine prin faptul că vede că faptele sale sunt apreciate. (Wikipedia)

Părerea mea este că noi suntem foarte puțin recunoscători și adesea ne concentrăm pe ceea ce ne dorim și nu avem și omitem tot ceea ce este bun și frumos în viață noastră. Am văzut o postare la finalul anului 2018 cu un borcan cu post-it-uri colorate în care săptămânal ar trebui să punem în borcan câte un bilet cu un motiv de mulțumire și la sfârșitul celor 52 de săptămâni din an să golim borcanul și să citim ce am scris. Dacă nu aș fi scris, cu siguranță că aș fi uitat de multe lucruri bune care mi s-au întâmplat în anul 2019. A fost un exercițiu foarte bun pentru a vedea că am avut un an plin de lucruri bune și că am atâtea motive de recunoștință.

Științific s-a demonstrat că pentru a atinge o stare de bine, sau de mai bine, de fericire am putea spune, unul din ingredientele esențiale este să fim recunoscători. Putem fi recunoscători pentru ceea ce avem, pentru ceea ce primim, aceasta ajutându-ne să vedem partea plină a paharului, pe care adesea o omitem concentrându-ne pe aspectele negative sau pe ceea ce nu avem încă. Recunoștința ne ajută să coborâm puțin cu picioarele pe pământ și să nu privim lucrurile ca și cum totul ni s-ar cuveni.

Recunoștința ne face să ne simțim bine iar efectul ei este dublu, producând o stare de bine și asupra celorlalți, când le recunoaștem meritele și le mulțumim pentru ceea ce au făcut pentru noi. Ceilalți se simt recunoscuți și valorizați.

Recunoștința ne sensibilizează, ne scoate de pe pilotul automat pe care funcționăm adesea și ne face să vedem și să apreciem lucrurile din jurul nostru.

Recunoștința poate deveni o practică a noastră, necesitând doar conștiență și un minimum efort. Este vorba despre a forma niște obiceiuri noi, de a aprecia ceea ce avem, de a fi conștienți, de a trăi aici și acum, în prezent și de a ne focusa pe ceea ce există deja, valorizând toate aspectele realității în care trăim.

Pentru că noi percepem lucrurile foarte subiectiv, practicarea recunoștinței ne poate modifica punctul de vedere asupra lucrurilor negative din viață  și ne poate da o altă perspectivă asupra oamenilor și situațiilor. De multe ori din greutăți învățăm și ne ridicăm mai înțelepți, mai buni.

Cum am spus, putem învăță să fim recunoscători chiar dacă suntem de obicei persoane care ne plângem mult. Pot influența mult pattern-urile din familie, oamenii din jur, activitățile pe care le desfășurăm, cât de mult ne plac sau nu, cât de mult ne gândim la noi ca persoane, cât de mult ne analizăm, dacă ne dorim să evoluăm sau nu.

Psihologii consideră că este nevoie ca un obicei să fie menținut o vreme, conștient pentru ca mai apoi să vină de la sine. E nevoie ca un lucru să fie practicat cam 28 de zile pentru a intra în obișnuință. Mai exact, deși nu necesită prea mare efort, schimbarea obiceiurilor în ceea ce privește învățarea recunoștinței, necesită multă consecvență. Una din metodele pe care vi le propun ar consta în următoarele:

  1. Alegeți un caiet/o agendă în care să scrieți zilnic motivele și numele persoanelor cărora le sunteți recunoscători. Poate fi și un borcan sau o cutie în care să introduceți bilețele. Pot fi liste împărțite pe categorii, (sănătate, ajutor, carieră, bani, relații) sau pur și simplu cum vă vin în minte. O sarcină ar fi să scrieți zilnic cel puțin una sau să vă setați un anumit număr de afirmații zilnic, de exemplu trei sau cinci. Puteți scrie un cuvânt sau propoziții scurte dar în timp ce scrieți fiți conștient și gândiți-vă autentic și cu mulțumire la persoana căreia îi sunt adresate, sau la aspectul la care vă referiți! Bilețelele sau caietul se păstrează la îndemână și ceea ce ați scris poate fi citit atunci când nu vă este bine, când vă simțiți triști. Văzând toate lucrurile pentru care puteți fi recunoscători, starea de spirit se schimbă în sens pozitiv.
  2. Unii autori din psihologia practică consideră că recunoștința se poate exprima și direct, cu acel dublu efect asupra celui care face și a celui care primește aprecierea. Putem să le mulțumim direct oamenilor care ne-au ajutat, verbal, în scris, prin gesturi, prin mici daruri confecționate, lucruri care nu pot fi cumpărate, ca timpul nostru, întreaga noastră atenție pentru câteva minute, un compliment, o vorbă bună spusă la nevoie. S-au făcut niște studii în SUA legate de recunoștință și s-a constatat că o scrisoare de mulțumire adusă personal destinatarului are un efect pe termen lung asupra stării de bine a ambilor, atât a celui care este recunoscător cât și asupra destinatarului.
  3. Ultimul pas este să lucrăm cu gândurile noastre și de câte ori suntem tentați să ne lamentăm, să ne plângem de ceva, să încercăm să ne concentrăm pe partea bună, pe ceea ce vedem pozitiv în situația respectivă, sau pe ceea ce apreciem la o persoană. Nu suntem perfecți, nici noi, nici ceilalți, dar e important să fim buni unii cu alții.

Toți ne dorim să fim văzuți, să fim apreciați, recunoașterea socială este o nevoie care se vrea împlinită. Putem să ne apreciem unii pe alții pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce avem bun și să fim recunoscători pentru ceea ce primim.

Și totuși, recunoștința nu este despre a te simți dator cuiva, ci de a aprecia tot ce este bun în viața ta, fie ca vine de la tine, de la Dumnezeu, de la alții, din Univers. Poți fi recunoscător că respiri, că ai un acoperiș deasupra capului, că ai un partener cu care te înțelegi, că ai un copil minunat, că ai putut să faci față unei provocări mari din viața ta, că ești sănătos, că încă ai părinții în viață, că ai prieteni.

Personal am multe motive de recunoștință dar evident că am avut destule momente în care nu le-am văzut și de aceea această practică m-a ajutat. Cea mai mare recunoștință o am pentru fetița noastră,  pentru suflețelul minunat care a dorit să îi fim părinți.

Recunoștința astfel practicată va deveni un obicei în viața noastră și ne vom concentra mai puțin pe părțile negative și mai mult pe cele pozitive.

Și nu uitați, recunoștința crește gradul de fericire!

Tu ce motive de recunoștință ai?

 

 Psiholog: Cristina Eftimie

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s